Nota personala #1
Sa incerc ca de azi sa nu mai port discutii cu si despre teme legate de muzica.
Rastolita, 10-13 iulie 2009
Am fost disparut weekendul asta. Putini stiau pe unde sunt.
Dar eu… eu la muma am fost. Acolo unde se bat vanturile cu brazii, unde apele reci se bat de pietre spre a se elibera din stransorile macinate de vremi. Prin frunzisul des de ulm, prin padurea nebuna, peste stanci bizare, prin poieni largi… Acolo unde-i viata, acolo unde soarele te arde mai ceva ca la mare, unde aeru-i curat si natura te zgariei cu ale ei gheare, sa-ti aduca aminte ca traiesti, muritorule!
Vorbim aici de tot ce ne ofera natura, de apa rece de parau pe care o bem sprijinindu-ne de stanci, de botu’ cu branza copt pe piatra langa foc, de laptele gras de bivolita.
Din pacate unele dintre astea au ramas doar dorinta de data asta. Ma refer in principal la laptele de bivolita.
Rastolita e o comuna la aproximativ 35 de km de Reghin catre Toplita, pe malul Muresului, in Defileul Toplita-Deda. Acolo de intr-o parte vezi crestele Calimanilor si Pietrosul, iar pe cealalta vezi Gurghiul. Acolo an de an pe la inceput de iulie (sau mijloc de august in cazuri speciale) se tine sarbatoare mare…
Acum vine un avertisment… daca te crezi prea cetatean (adica prea urbanizat), “cultura urbana” te defineste, in fiecare zi rostesti “mall”, “pub”, “job”, “PR” (for fuck’s sake), “fa”, “fato”, “Nicolae”, “Guta”, etc., atunci e clar, articolul asta nu e de tine. Esti prea indoctrinat. Esti doar un alt mojic, un “gunoi”, conform definitiei date de Radio Guerrilla. [daca te simti in mod special atunci sa stii ca nu scriu asta de dragul tau, ci o scriu ca sa nu mai incep discutii degeaba cu oameni de tipul celor definiti mai sus]
Dar noi sa ne vedem de ale noastre… probabil ca esti un bun ostas al patriei daca tii neaparat sa citesti in continuare.
Si ziceam de sarbatoarea asta… E de fapt un festival care de la anu se vrea a fi international… sper sa le reuseasca. Si acest festival promoveaza obiceiurile, traditiile, miturile si bucatele specifice zonei, promoveaza comunitatile din Calimani, frumusetea naturii. Ii spunea “Festivalul Comunitatilor Mures-Calimani”, acum ii zice “Festivalul de datini si traditii al Vaii Muresului”.
Din pacate anul asta a fost mult mai slab promovat, asa ca am auzit tarziu de el. Ca altfel bateam toba in tara.
Dar da, daca te intrebai: asta e un festival unde merg foarte multi tarani, oamenii aia de cunosc importanta naturii, aia de is oameni simpli, cu nevoi minimale… desigur, m-ai putea contrazice… ca nu toti sunt asa… e adevarat… sunti cativa in curs de indoctrinare, cativa care imita partial sateanul de la oras, soarecele de apartament, uitand de nevoile simple. Dar sa nu intram aici in polemici de genu, pentru ca oricum raman la dragostea de natura rurala.
La festival am mers precum o ceata de viteji, pregatiti cu tot ce trebuie. Desi catre sfarsit s-a stricat vremea si a plouat indeajuns, tot ne-am bucurat de ragazul facut departe de asfixierea mecanica denumita oras.
Dupa cum zice cantecul: “Imi simt sufletul mugur de fluier…”.
[Fotografii mesterite de Mihaela (Mia) Romonti si Cristiana (Cri) Moroz:]
Gagici… si ce gagici! Gagicile in bocanci, unicate:
TIFF - Transylvania International Film Festival - Expozițiune în stil clujean
In primul rand sa explic motivul pentru care scriu: se pare ca zilele astea, cu ocazia TIFF 2009, Vitrina Advertising vrea sa premieze cei mai razvratiti, umili, vorbareti, descurcareti bloggeri, precum si pe vizitatorii acestora. Asa ca m-am bagat si eu in concursul Vitrina TIFF, nu atat pentru a castiga (desi recunosc ca mi-ar prinde bine un memory stick de 2GB) ci mai mult de dragul discutiei. Deci Vitrina premiaza pe cei mai vorbareti dintre bloggeri (primii 20) cu cate 2 memory stickuri de 2GB din care unul obligatoriu dat ca si premiu/cadou unuia dintre cei ce au comentat, alegerea ramanand la latitudinea autorului.
E drept, marele premiu e un notebook FSC Amilo ceva-model, insa nici nu tintesc sa il castig si nici nu as avea sperante. Oricum din a(ce)la am. Nu exact ca ala, ci mai bun. Nu urmaresc aici castigul. Dar cu mare placere v-as da un memory stick de 2GB. Hop si eu in treaba asta, ca i-am promis concurenta lui Ruben.
Ma bag si eu aici in seama exprimandu-mi parerea legata de TIFF. Pai… trebuie sa recunosc ca anul asta, mai precis acu cateva ore am avut primul contact propriu-zis cu TIFF. Asa ca voi spune ce inseamna TIFF pentru mine la sfarsit, ca si concluzie.
Dupa cum ziceam, primul contact l-am avut acu cateva ore. Plecasem din Observator cu eternul 35 inspre Mihai Viteazu’. Pe autobuz ma intalnesc cu un tip pe care nu il cunosc tocmai bine, dar indeajuns incat sa schimbam replici mai mult sau mai putin acide. Aflu ca, culmea, si el mergea la acelasi film la care urma sa merg si eu, Contesa. Aflu ca si el mergea mai mult tras de maneca de prietena-sa sau oricum de ceva prietena. Eram in aceeasi situatie. Nu neaparat tras de maneca (pentru ca am vrut sa vin cu cea mai mare placere), dar tinand cont ca a fost la sugestia domnitei mele eram oarecum in aceeasi situatie. Pentru ca si el venea mai mult sau mai putin de bunavoie.
Povesti vanatoresti pe drum, apoi ma intalnesc cu domnita, colindam vreo 2 locatii TIFF pana sa ajungem unde trebuia (Muzeul de Arta, Cinema Arta)… anume Echinox, vis-a-vis de rectoratul UBB de pe Kogalniceanu. Lume multa, se simtea ca va fi un film bun. Stropi de ploaie. Putini ce-i drept, dar organizatorii au impartit paturi specatorilor. In limita stocului, bineinteles. Inceputul a fost mai umed. La propriu. Apoi, progresiv, filmul s-a umezit. A incetat ploaia, s-au dispersat norii, a iesit luna. Plina, stralucitoare.
Filmul Contesa (The Countess, productie Franta/Germania) prezinta povestea (binecunoscuta) a nobilei Elizabeth (Elisabeta, sau in film Erzebet) Bathory, cunoscuta pentru crimele odioase cu ordinul sutelor (daca nu mai mult) in scopul pastrarii tineretii vesnice. Sunt sigur ca multi cunoasteti povestea (tipa aia de omora fete virgine si se spala cu sangele lor, totul din nebunie). Imagini de la cinema-ul in aer liber mai jos:
Desi gorish pe alocuri (scene explicite ce implicau sange, carne, etc., de aici venind si “umezeala” filmului), cu scene care plecau capul si inchideau ochii femeilor din “audienta” (diferite sacrificii de virgine, torturi, cadavre), filmul s-a dovedit a fi un real succes. A fost intr-adevar un film bine regizat, bine jucat pe care il recomand oricand.
Ca si actori cunoscuti in film joaca Julie Delpy in rolul contesei, Daniel Brühl in rolul lui Istvan Thurzo, iubitul suprem al contesei, precum si o actrita romanca, Anamaria Marinca (4 luni, 3 saptamani si 2 zile) in rolul vrajitoarei personale a contesei, Anna Darvulia, cu care aceasta are o relatie.
Elementele sadice descrise mai sus se imbina cu alte doua elemente mai mult sau mai putin placute: relatii intre persoane de acelasi sex, anume relatia dintre contesa si vrajitoarea ei, aici vorbind inclusiv de relatii sexuale (macar sunt femei, slava domnului) si o relatie sado-masochista intre contesa si Dominic Vizakna, un nobil parvenit care doreste sa fie batut si strangulat de contesa in jocurile lor erotice. Twisted. E drept, unele aspecte din film mi-au schitat voluntar sau involuntar un zambet pe fata. Altele erau de natura bolnava, ne-ortodoxe, dar in contextul filmului potrivite.
Actorul care juca rolul lui Istvan Thurzo imi parea cunoscut si nu stiam de unde. Stiam ca tot din ceva film independent sau oricum low-budget. Dar nu mai imi aminteam exact. Credeam ca din “Barfuss” (Descult), insa mi-am amintit ca de fapt din “Good Bye, Lenin!”, un film care mi-a fost recomandat de Alexandra Husar (care la randul meu il recomand cu placere). Rolul din “Good Bye, Lenin!” a fost genial, la fel ca si rolul din Contesa, mai ales in ipostaza in care intre el si contesa exista o dragoste sincera, mascata, sucita, distorsionata de cei din jurul lor.
Filmul il recomand cu placere, il mai puteti vedea in cadrul TIFF la Cinema City Iulius Mall Sala 9, sambata 6 iunie de la 20:30. Programul complet aici
De la Echinox am mers la Muzeul de Arta, dar nu am stat sa vizionez filmul care rula acolo pentru ca era in limba maghiara si nu imi plac subtitrarile in mod special. Dar totusi parea interesant. Chiar pe cand ajungeam era o scena traditional-erotica, cu un tip intins pe spate pe masa, iar nevasta-sa rula aluatul cu facaletul pe pieptul lui. Twisted again.
Ce inseamna TIFF-u pentru mine: pot spune ca nu m-a dezamagit. Anii trecuti vedeam bannere cu TIFF, inainte de alea auzeam de festival… pentru ca nu eram bastinas de Cluj n-am avut ocazia pana acum sa savurez TIFF-ul, aceasta inghetata de rom cu stafide. Dar m-a incantat pana peste asteptari si intentionez sa merg la cat mai multe filme, daca nu acum, macar anu’ viitor. Pentru ca “introducerea in lumea TIFF-ului” mi s-a parut orgasmica. Si cine stie… poate ma inspira si ma apuc si eu de scurt-metraje. Desi nu cred, e prea mare lipsa de timp, politehnica omoara (RIP student politehnist). Dar anul viitor duc(em) o politica de socializare in masa. Ca sa nu mai merg la TIFF ca un Gheorge cu basca pe cap, ci poate sa cunosc lume noua, din zona, din tara sau din lume. Pentru ca TIFF inseamna cultura si pentru ca se vede clar ca aici vin doar oameni care apreciaza arta la adevarata ei valoare, nu kitsch-urile, nu prost-gustul general-comercial-hollywoodian.
DISCLAIMER: recunosc, ca orice muritor indoctrinat mai mult involuntar de actiunile celor din jur urmaresc si eu filme produse in USA, insa niciodata nu le-am considerat ca fiind filme de valoare (cu unele exceptii).
PS 1: in Caminu’ 0 iar e party cu Bibi. Ce sa-i faci daca ma cheama blogu’.
PS 2: puteti lasa commenturi daca vreti, aveti sansa sa castigati un stick USB de 2GB (nu cunosc marca, dar ar fi fain sa fie Corsair)
Pana data viitoare, la o noua recenzie sau nebunie de-a mea, mergem pe motto-ul: Mine’s sTIFF, i don’t want to know about yours. Astept sa tinem aici o discutie monumentala.
LE: ca sa se inteleaga… particip in concurs dar nu urmaresc sa castig… e doar de fun, de blogareala, de crescut traficu’ :). Bineinteles, daca imi revin 2 stickuri USB atunci unul (sau poate amandoua) il (le) pasez mai departe.
