Rastolita, 10-13 iulie 2009
Am fost disparut weekendul asta. Putini stiau pe unde sunt.
Dar eu… eu la muma am fost. Acolo unde se bat vanturile cu brazii, unde apele reci se bat de pietre spre a se elibera din stransorile macinate de vremi. Prin frunzisul des de ulm, prin padurea nebuna, peste stanci bizare, prin poieni largi… Acolo unde-i viata, acolo unde soarele te arde mai ceva ca la mare, unde aeru-i curat si natura te zgariei cu ale ei gheare, sa-ti aduca aminte ca traiesti, muritorule!
Vorbim aici de tot ce ne ofera natura, de apa rece de parau pe care o bem sprijinindu-ne de stanci, de botu’ cu branza copt pe piatra langa foc, de laptele gras de bivolita.
Din pacate unele dintre astea au ramas doar dorinta de data asta. Ma refer in principal la laptele de bivolita.
Rastolita e o comuna la aproximativ 35 de km de Reghin catre Toplita, pe malul Muresului, in Defileul Toplita-Deda. Acolo de intr-o parte vezi crestele Calimanilor si Pietrosul, iar pe cealalta vezi Gurghiul. Acolo an de an pe la inceput de iulie (sau mijloc de august in cazuri speciale) se tine sarbatoare mare…
Acum vine un avertisment… daca te crezi prea cetatean (adica prea urbanizat), “cultura urbana” te defineste, in fiecare zi rostesti “mall”, “pub”, “job”, “PR” (for fuck’s sake), “fa”, “fato”, “Nicolae”, “Guta”, etc., atunci e clar, articolul asta nu e de tine. Esti prea indoctrinat. Esti doar un alt mojic, un “gunoi”, conform definitiei date de Radio Guerrilla. [daca te simti in mod special atunci sa stii ca nu scriu asta de dragul tau, ci o scriu ca sa nu mai incep discutii degeaba cu oameni de tipul celor definiti mai sus]
Dar noi sa ne vedem de ale noastre… probabil ca esti un bun ostas al patriei daca tii neaparat sa citesti in continuare.
Si ziceam de sarbatoarea asta… E de fapt un festival care de la anu se vrea a fi international… sper sa le reuseasca. Si acest festival promoveaza obiceiurile, traditiile, miturile si bucatele specifice zonei, promoveaza comunitatile din Calimani, frumusetea naturii. Ii spunea “Festivalul Comunitatilor Mures-Calimani”, acum ii zice “Festivalul de datini si traditii al Vaii Muresului”.
Din pacate anul asta a fost mult mai slab promovat, asa ca am auzit tarziu de el. Ca altfel bateam toba in tara.
Dar da, daca te intrebai: asta e un festival unde merg foarte multi tarani, oamenii aia de cunosc importanta naturii, aia de is oameni simpli, cu nevoi minimale… desigur, m-ai putea contrazice… ca nu toti sunt asa… e adevarat… sunti cativa in curs de indoctrinare, cativa care imita partial sateanul de la oras, soarecele de apartament, uitand de nevoile simple. Dar sa nu intram aici in polemici de genu, pentru ca oricum raman la dragostea de natura rurala.
La festival am mers precum o ceata de viteji, pregatiti cu tot ce trebuie. Desi catre sfarsit s-a stricat vremea si a plouat indeajuns, tot ne-am bucurat de ragazul facut departe de asfixierea mecanica denumita oras.
Dupa cum zice cantecul: “Imi simt sufletul mugur de fluier…”.
[Fotografii mesterite de Mihaela (Mia) Romonti si Cristiana (Cri) Moroz:]
Gagici… si ce gagici! Gagicile in bocanci, unicate:
Trubadurul fara corzi: … si cel cu cojones:
In multime … o gasca de nebuni:
Naturala, cu picioarele-n noroi Raul se lasa…
… e usuratic Domnita Mihaela (Mia) Romonti
Si domnita Cristiana (Cri) Moroz Teoria chibritului…
Dudule! You rock! Catre sfarsit, binemeritata inghetata?
Daca ai apreciat acest articol, poti sa lasi un comentariu sau te inscri la RSS si primesti articolele viitoare livrate la posta RSS.
Comentarii
Tocmai mi-ai înseninat ziua cu articolul ăsta…mi-am amintit de liceu, de vremurile în care cântam la Răstoliţa cu orchestra de muzică populară….băăăăi ce vremuri faine!!!!! 
Pai…nu prea a contat ca ploua,oamenii se distrau la culme 
.Chiar daca nu sunt de acolo,localnicii din zonele acelea sunt cei mai primitori oameni pe care i-am cunoscut.Deabea astept sa am intorc 
.A fost SUPERB!!
Tare dudule!!